La început au fost Arabia, unele Unite, Iran şi Algeria la inceputul anilor '90, mai târziu, Irak şi în Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Acelaşi lucru sa întâmplat în Turcia, dar într-un mod mai civilizat, indiferent de arestări în "28 februarie proces."
Rândul său, a venit la Tunisia, Egipt, Libia şi Maghreb. Încercările de către regimurile dictatoriale pentru a incetini procesul de la linia deja destinate proval.Sega aparent Siria, şi, probabil, Bahrain.
Nu vine un val de islamului politic. Islamul politic a apărut ca o mişcare de protest împotriva dictaturii, fără blocuri politice clare de construcţie, în principal platforma Coranului. Cele mai multe ţări au fost anterior gestionate de seculară, în cele mai multe cazuri, regimuri totalitare, resturi de epoca Razboiului Rece, atunci când au fost susţinute de către SUA sau URSS. Din păcate, acum parte a mişcării islamice sprijinit cauze care neagă modernizarea societăţilor.
Un loc luminos este Turcia, condus de politicianul cel mai priceput de timp în regiune. Erdogan urmăreşte să introducă un nou model de guvernare, care combină modernizare şi democratizare a Islamului în cadrul unui guvern laic. În ciuda evoluţiilor pozitive din Turcia, în special în sfera economică, încă nu se poate rupe de rămăşiţe ale naţionalismului mare otomane şi pentru a rezolva unele probleme presante, cum ar fi problema kurdă, genocidul armean, problemele cu Cipru şi Grecia şi multe alte probleme mult mai minore.
Cele mai multe dintre liderii de Islamului provin din clase fără dreptul de vot şi să cunoască bine problemele şi de a formula mesaje în limba clară a oamenilor obişnuiţi - limba de religie. Iranul este o infecţie periculoasă, evolutia la tradiţiile de teocraţia. Conflictele de locuri a crescut în religios, în curs de dezvoltare în cele din urmă ca un conflict de civilizaţie.
Din cauza haosului economic şi politic, probabil, cele mai multe ţări ar putea deveni un mod similar cu Iranul. Europa pare să sprijine aspiraţiile Turciei de a deveni un lider regional islamic.
